Etichete

, , , , , ,

Traseele 1-3 depuse pt. finantare prin POR 2014-2020

20 de sectoare de drumuri județene, totalizând 331 de km, propuse pentru modernizare cu fonduri europene:

Reunit în ședință extraordinară, plenul Consiliului Județean Cluj a aprobat vineri, 13 iulie 2018, propunerea de depunere la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în vederea finanțării, a nouă noi proiecte pe fonduri europene.

Proiectele în cauză vizează modernizarea și reabilitarea a nu mai puțin de 20 de sectoare de drumuri județene, în lungime totală de 331 de km, toate făcând parte din rețeaua extinsă de drumuri aferente Proiectului Strategic „Traseu Regional Transilvania de Nord„, prin care se asigură conectivitatea cu rețeaua TEN-T.

„Având în vedere faptul că luni, 16 iulie, se deschide linia de finanțare, iar proiectele se aprobă în ordinea depunerii cererilor, pe principiul „primul depus, primul evaluat”, am făcut tot ceea ce ținea de noi pentru ca toate cele nouă rute județene propuse în cadrul Traseului Regional Transilvania de Nord să poată fi depuse chiar din prima zi. În acest fel, vor crește șansele de o obține o nouă finanțare nerambursabilă semnificativă, de peste 56 de milioane de euro, și de a asigura, astfel, o economie considerabilă la bugetul județului Cluj”, a declarat președintele Alin Tișe, inițiatorul proiectelor de hotărâri.

Acest demers complex al Consiliului Județean Cluj a devenit posibil în contextul recentei aprobări a Ghidului solicitantului în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2018/6/6.1/6 – Apel de Proiecte Nefinalizate. Acesta asigură entităților publice din România posibilitatea de a accesa finanțări europene pentru continuarea și finalizarea lucrărilor în infrastructura rutieră de importanță județeană și regională, investiții care contribuie la creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane situate în proximitatea rețelei de transport TEN-T.

Beneficiind de acest apel dedicat exclusiv investițiilor în infrastructura rutieră care nu au ajuns până în acest moment la faza finală a recepției, Consiliul Județean urmărește accesarea, prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020, a sumei considerabile de 260.328.648 lei, ceea ce reprezintă aproximativ 35% din suma totală alocată apelului național de proiecte, în cuantum de 162.443.563,74 euro. Fiind aplicații eligibile pentru finanțare europeană în proporție de 98%, Consiliul Județean va asigura restul cheltuielilor, cofinanțarea din bugetul forului județean ridicându-se la maxim 5,2 milioane de lei.

Traseele 4-9 depuse pt. finantare prin POR 2014-2020

Lista drumurilor județene propuse pentru modernizare în cadrul apelului de proiecte P.O.R. 2018/6/6.1/6.

Harti interactive cu toate traseele gasiti aici: traseele 1-3, traseele 4-9.

Traseul județean nr. 1

  • DJ107N Băișoara – Valea Ierii, km 0+000-14+000
  • DJ107M Luna de Sus – Băișoara – Buru – limită județ Alba, km 0+000-42+000
  • DJ107L  Petrești – Lita, km 14+900-30+950

Traseul județean nr. 2

  • DJ108B limită județ Sălaj – Bobâlna – Viile Dejului, km 21+200-44+000
  • DJ109A Chinteni – Vultureni – Recea Cristur – Dealu Jurcii, km 10+200-48+500
  • DJ105T Cluj-Napoca–Coruș–Berind–DN1F, km 3+447-14+447 și km 19+470-21+670

Traseul județean nr. 3

  • DJ161H DN16 – Suatu, km 0+000-4+000
  • DJ150   Viișoara – Ceanu Mare – Frata – Mociu, km 0+600-40+300
  • DJ161A Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare, km 22+610-29+800
  • DJ151C limită județ Mureș – Tritenii de Jos, km 12+500-22+700

Traseul județean nr. 4

  • DJ107P Gilău – Someșu Rece – Mărișel – DN1R, km 0+000-44+260
  • DJ107N Gura Râșca – Someșu – Rece, km 28+612-36+200

Traseul județean nr. 5

  • DJ108C Mănăstireni – Călata – Mărgău, km 36+050-59+000

Traseul județean nr. 6

  • DJ109B Fundătura – Cornești, km 0+000-17+100
  • DJ109D (DJ161) – Jucu de Sus – DN1C, km 26+880-32+050

Traseul județean nr. 7

  • DJ 161C Iclod – Aluniș – Corneni, km 0+000-10+300 și km 10+300-13+000

Traseul județean nr. 8

  • DJ161B Turda – Bogata – Călărași, km 30+647-40+647
  • DJ107F limită județ Alba – Luncani, km 9+860-14+370

Traseul județean nr. 9

  • DJ103N DN1 – Șaula – limită județ Sălaj, km 0+000-2+800
  • DJ103J DN1R – Sâncrai – Alunișu, km 0+000-7+000″

Sursa textului aici.

Vezi si: Proiecte Regiunea NV prin Programul Operational Regional 2014-2020