Etichete

, , , , , , ,

Descentralizarea fiscala in Romania si Elvetia – Studiu comparativ

ARGUMENT

Descentralizarea fiscală este doar o parte a procesului de descentralizare administrativă și financiară, dar o parte esențială, întrucât veniturile fiscale reprezintă cea mai importantă sursă prin care se alimentează bugetele publice. Or, în absența resurselor bănești corespunzătoare, nu putem vorbi despre o descentralizare reală. Transferul de competențe administrative dintre centru spre periferie, adică de la organele administrației publice centrale către cele locale, trebuie însoțită de creșterea veniturilor bugetare locale, ceea ce este în dependență directă de descentralizarea fiscală, adică de sporirea cuantumului impozitelor și taxelor care intră în bugetele locale (fără creșterea poverii fiscale).

Creșterea veniturilor bugetare locale se poate face și prin alocarea de sume suplimentare de la bugetul de stat, dar aceasta nu înseamnă o descentralizare reală, ci – mai degrabă – o centralizare deghizată, prin care statul decide cât, de unde și sub ce formă alocă autorităților locale, iar acestea din urmă se află într-o continuă incertitudine și dependență de centru. Din păcate, în linii mari, aceasta este situația actuală din România, așa cum vom putea observa în continuare.

Studiul de față propune o concepție modernă asupra descentralizării fiscale, în conformitate cu care cea mai mare parte a veniturilor fiscale directe (impozit pe venit și impozit pe profit) trebuie să intre în bugetul localităților, de unde acestea vor vira – pentru respectarea principiului solidarității și al egalizării financiare – cote către bugetul județului de care aparțin, respectiv către bugetul de stat.

  • În prezent, impozitul pe venit intră în bugetul de stat, de unde se întoarce în parte în bugetele localităților și județelor, sub forma unor așa-numite „cote defalcate”, printr-o procedură greoaie, ilogică și pe alocuri obscură, favorizând astfel subiectivismul și arbitrariul în alocarea acestuia.
  • Cât privește impozitul pe profit, acesta intră și rămâne exclusiv în bugetul de stat, ceea ce constituie o inechitate gravă la adresa comunităților în care acest profit este produs, atât din punct de vedere al companiilor plătitoare de impozit pe profit (care nu regăsesc nimic din bogăția pe care o produc în serviciile publice ale localității unde își au sediul / își desfășoară activitatea), cât și din punctul de vedere al cetățenilor din comunitatea ce „găzduiește” compania în cauză (pentru că nici acești cetățeni nu au niciun beneficiu de pe urma activității economice locale).

Întrucât bugetele localităților sunt văduvite de impozitul pe profit și primesc (nu opresc) o cotă din impozitul pe venit, care este mereu diminuată, comunitățile locale nu reușesc să se autofinanțeze în România, ceea ce obligă statul să le aloce sume din taxa pe valoarea adăugată, tot printr-o procedură criticabilă și adesea, inechitabilă.

Fără îndoială, există în România localități mici și sărace, care nu ar reuși să se autofinanțeze nici prin procedura propusă de noi, de reținere a impozitelor pe venit și pe profit la bugetul local, cu virarea unor cote către județ și stat. Dar tocmai acesta este principalul rol al cotelor în discuție, de a contribui la echilibrarea financiară a localităților din cadrul unui județ, respectiv a județelor României. Practic, comunitățile locale își gestionează autonom veniturile fiscale proprii, dar sunt solidare atât cu celelalte comunități din zonă (prin cota virată județului), cât și cu cele din întreaga țară (prin cota virată la bugetul de stat).

Gestionarea autonomă a veniturilor fiscale ale localității, adică esența descentralizării fiscale, nu este un scop în sine. Autonomia și descentralizarea administrativ-financiară într-un stat de drept nu sunt, în ansamblul lor, decât măsuri de corectare a centralismului excesiv, care – așa cum istoria ne-a dovedit în modul cel mai dureros – înseamnă decizii proaste pentru cetățean, sărăcie, servicii publice de calitate scăzută ș.a.m.d.

Credem că nimeni nu se îndoiește de faptul că cele mai bune decizii pentru comunitate se pot lua chiar în comunitate. Niciodată „centrul” nu va ști mai bine care sunt problemele locale, care modul optim de soluționare a acestora, care sunt cele mai bune strategii de dezvoltare locală sau cum trebuie folosiți banii comunității. Problemele locale specifice cer rezolvări specifice, nu decizii dictate de la centru.

De altfel, principiul subsidiarității, asumat de legislația română (prin Legea-cadru a descentralizării, din 2006, dar și prin actele normative subsecvente), cere ca exercitarea competențelor administrative să fie în sarcina autorității publice locale situate la nivelul cel mai apropiat de cetățean (și numai în subsidiar, dacă acest lucru nu este posibil, de către o autoritate de nivel superior). Aceasta este o recunoaștere legislativă a faptului că nici un sistem centralizat nu poate răspunde varietăţii nevoilor comunităţilor locale la fel de bine ca autorităţile locale. Desigur, structurile guvernului îşi păstrează și într-un star descentraliza, atribuţiile firești, de reglementare şi control al legalității.

Așadar, principalul scop al descentralizării este de a oferi servicii publice de mai bună calitate, la un preţ mai redus, în acord cu cerințele și preferințele beneficiarilor, dar și de a oferi o premisă reală pentru creșterea economică și socială în general. Apropierea deciziei de cetăţean și luarea unor decizii mai adecvate necesităţilor lui contribuie la bunul mers al întregii societăți, nu doar al uneia sau alteia dintre comunitățile locale.

De altfel, autonomia locală este departe de a însemna fragmentarea administrativă a unei țări, și cu atât mai puțin „federalizarea” sa. Principiul descentralizării completează principiul caracterului unitar al statului român; ambele sunt prevăzute în Constituția României, iar obiectivul primului este o mai bună administrare şi gestionare a resurselor locale, ceea ce nu poate conduce decât la creșterea bunăstării generale a unei națiuni.”

 

^Textul este extras din documentul DESCENTRALIZARE FISCALA in ROMANIA si ELVETIA – Studiu comparativ si reprezinta intregul subcapitul 1.1 „Argumente”.

Alte texte extrase din document:
– Principalele IMPOZITE si TAXE percepute in Romania
– Autoritati locale (I): VENITURI municipii, orase, comune si judete
– Autoritati locale (II): CHELTUIELI municipii, orase, comune si judete