Etichete

, , , ,

Cu ocazia Centenarului, in loc sa risipeasca niste bani pe statui si monumente, primaria Oradea s-a gandit sa realizeze ceva cu adevarat de folos comunitatii, si anume un nou pod peste Cris intitulat Podul Centenarului. Lucrarea „Construire pod peste Crisul Repede intre strada Plevnei si strada Szigligeti Ede” (harta) este programata sa fie finalizata inainte de 1 Decembrie.

In locul pasarelei pietonale care a fost demolata la finalul anului 2017 se lucreaza la un pod cu două benzi de circulație, cate una pe sens, trotuare si piste pentru biciclete. Pe Strada Plevnei a fost deja construit un sens giratoriu, iar malurile au fost consolidate. Structura metalica a podului va avea o greutate de 340 de tone si o deschidere de aproximativ 75 de metri (sursa).

Inceperea construcției a avut loc în 25 ianuarie 2018, avand ca termen de finalizare 12 luni. Asta ar însemna undeva în 25 ianuarie 2019, dar acest pod, din cate vedeti, este intr-o stare avansata si dorim ca pana in data de 1 decembrie să il finalizam, avand in vedere ca a primit si denumirea de Podul CentenaruluiA fost montat tablierul podului, care, asa cum va spuneam, este un pod atipic pentru ca nu are niciun picior de sprijin în Crisul Repede si tot acest tablier, care a fost adus pe bucati, a fost montat si, dupa cum vedeti, peste tot au fost montate peste zece mii de suruburi care sustin si care au prins acest pod„, a explicat viceprimarul Florin Birta (sursa).

Momentan se executa montajul confectiei metalice a podului (tablier, arce, trotuar), urmand a fi executat montajul tirantilor, intre arce si tablier, si a predalelor de beton armat prefabricat.

In data de 17 octombrie 2018 podul arata astfel:

Pentru evolutia lucrarii puteti vedea poze din 3 septembrie si din 11 septembrie, iar vineri 8 noiembrie seara la ore 20.00 se toarna suprastructura de beton (video). Update: in 12 noiembrie arata asa.

Construcția podului este realizată de asocierea de firme SC Freyrom SA (lider) – SC Procons Group SRL – SC Electro Excel Green Consulting SRL – SC Aquacons SRL.

Pretul contractului este de 11.343.150,89 lei fara TVA, durata de executie fiind de 12 luni. Lungimea totala a podului va fi de 79,61 metri iar latimea de 18 metri.

In momentul in care podul va fi inaugurat, vor interveni anumite modificari în circulatia rutiera de pe strazile adiacente, care urmeaza sa fie anuntate.

Vezi si:
– Alegeri locale 2016, Regiunea NV: statistica Judete si Municipii
– Proiecte infrastructura rutiera in Regiunea Nord-Vest
– Proiecte Regiunea NV prin Programul Operational Regional 2014-2020